Cand am sustinut admiterea pentru a incepe masteratul in nutritie, in bibliografia pentru examen a intrat si GHIDUL PENTRU ALIMENTAȚIA SĂNĂTOASĂ  a Societatii de Nutritie din Romania. Este ghidul oferit de ministerul sanatatii pentru o alimentatie sanatoasa romanilor. Da, avem asa ceva, dar nu este promovat, putina lume stie ca exista. In fine, am ramas placut surprins in special de inceputul acestei lucrari si vreau sa il impartasesc.

”Evoluţia omenirii a fost marcată de succesiunea de-a lungul secolelor a
mai multor etape de orânduire socio-politică şi civilizaţii, fiecare caracterizate
prin particularităţile ei administrative, economice, religioase şi culturale, odată cu
care au evoluat şi s-au schimbat în timp – aşa cum se ştie – posibilităţile şi
obiceiurile alimentare.
Natura şi tipul alimentaţiei au suferit transformări remarcabile odată cu
progresul speciei umane, distanţa şi diferenţele înregistrate între modul de hrănire
al omului primitiv şi cel al omului contemporan fiind la fel de importante ca şi
cele ce caracterizează oricare alte aspecte ale evoluţiei umane între aceste două
etape extreme. Şi – similar cu multe alte privinţe – alimentaţia omului a
înregistrat progrese, dar uneori şi tendinţe nefavorabile de evoluţie, odată cu
trecerea dintr-o etapă istorică în alta.
Până în urmă cu aproximativ 10.000 de ani omul a trecut prin aşa-numita
„eră preagricolă”, în care resursele de hrană erau reprezentate de carnea
furnizată de vânat şi – doar în plan secundar – de fructele culese din copaci.
Această alimentaţie predominant carnivoră i-a furnizat omului primitiv toţi macro- şi micronutrienţii în cantităţi suficiente, aşa încât epoca respectivă nu a fost marcată de deficienţe alimentare.

În următoarele milenii, odată cu dezvoltarea agriculturii, consumul de
carne scade, provenind de această dată de la diverse animale domestice; aportul
alimentar ajunge treptat să fie reprezentat cu prioritate de către vegetale. Este
perioada denumită „era agricolă”, marcată de apariţia primelor deficienţe
alimentare. Civilizaţiile antice, diferenţiindu-se progresiv prin orânduiri sociale,
economice şi religioase distincte, adoptă stiluri alimentare tot mai diverse.

Trecerea la perioada Evului Mediu generează schimbări majore în
alimentaţie. Până în secolul XI, caracteristica nutriţională comună este alimen-
taţia global insuficientă; inclusiv în următoarele două secole aportul proteic uzual
se menţine încă mult deficitar. În plus, într-o epocă a ignoranţei şi a limitărilor
religioase severe, perioadele de post ale anului au şi ele o influenţă negativă
considerabilă asupra statusului nutriţional al populaţiei. Primele încercări de
ameliorare a nutriţiei populaţionale apar începând din secolul XVI, marcând –
încet dar sigur – trecerea spre o epocă în care privaţiunile alimentare, deşi
persistente, diminuă câte puţin în intensitate.
Secolele XVIII-XIX aduc cu ele o altă serie de modificări ale dietei
habituale, ce o apropie treptat de tipul de hrană al omului modern. Se introduc în
alimentaţie noi produse, rezultante ale revoluţiei industriale, precum zahărul şi
produsele zaharoase, apoi concentratele alimentare, pastele făinoase etc. Cu
timpul, alimentaţia zilnică începe să conţină cantităţi tot mai mari de produse
rafinate şi concentrate, cu densitate nutriţională şi energetică sporită şi reziduu tot
mai redus cantitativ.
O altă tendinţă ce se poate constata, dacă privim alimentaţia umană din
perspectiva temporală, este utilizarea unui număr tot mai redus de plante şi
animale pentru hrana zilnică. Limitându-şi numeric sursele alimentare, omul
modern este mai predispus – dacă îl comparăm cu omul primitiv, spre exemplu,
care folosea tot ceea ce natura sălbatică îi punea la îndemână – la dezvoltarea
unor deficite cronice de nutrienţi, cu toată bogăţia paradoxală a puţinelor soiuri
alimentare folosite.
În fine, o ultimă particularitate – dar deloc lipsită de importanţă – o consti-
tuie asocierea în peisajul lumii moderne a excesului alimentar cantitativ şi cali-
tativ (mai ales pe fondul utilizării predominante a alimentelor rafinate şi concen-
trate, în asociere cu sedentarismul propriu civilizaţiei actuale) cu deficitele ali-
mentare, de multe ori grave şi cu consecinţe nefaste asupra stării de sănătate a
unor segmente încă extinse din populaţia globului. ”

Acest ghid expune adevarul stiintific si istoric. Nu este o fabulatie a unui ”guru” sau a unui autoproclamat expert in nutritie, ci este adevarul dovedit stiintific.

Am avut de suferit din primul moment cand am abandonat natura și am inceput sa facem agricultura, sa producem mancare (cereale) care nu se gasea in mod natural. Am avut și mai mult de suferit cand am fost obligati sa devenim preponderent vegetarieni.

Azi vedem consecintele unei alimentatii extrem de procesate si excesive cantitativ. Acum suntem mai departe de natura decat am fost vreodata. Asa se face ca principalele cauze de deces la nivel mondial sunt datorate alimentatiei. Nu alcoolul, nu tigarile, nu drogurile, nu SIDA ne decimeaza ci alimentatia. Principalele cauze de deces la nivel mondial sunt bolile cardiovasculare si cancerul. Ambele datorate alimentatie.

Extras din: GHID PENTRU ALIMENTAȚIA SĂNĂTOASĂ – Societatea de Nutritie din Romania

Acest ghid il gasisti pe site-ul ministerului snatatii – www.ms.ro